Treceți la conținutul principal

Prezentat

Gene false Ardell Fashion #118

Gene false Ardell Fashion #118 E normal ca orice femeie sa-si doreasca sa se fi nascut cu genele lungi, dese si curbate. O pereche de ochi frumosi conturati de niste gene perfecte atrage privirea tuturor. Pentru asta orice femeie tanjeste dupa gene perfecte, iar cand natura nu ne-a ajutat, o putem face noi in liniste acasa cu unele recomandari despre gene false Gene false Ardell Fashion 118 Genele false Ardell Fashion 118 sunt lucrate manual. Aceste minunate gene false sunt mai lungi la exterior pentru o privire spectaculoasa. Firele sunt montate pe o banda transparenta, ceea ce le ofera un aspect natural, se recomanda a se purta la un machiaj de seara. Pachetul contine: O pereche Gene false Ardell Fashion 118 Dimensiuni interior 7 mm; mijloc 14 mm; exterior 15 mm Aplicare: Puneti genele pe lungimea ploapei, daca ele sunt mai lungi decat linia ochiului, taiati surplusul cu o forfecuta din coltul exterior al genei. Aplicati un strat de adeziv pe toata lungimea genelor false, asteptati 6

SEMNIFICATIA ZILEI DE NASTERE. LUNA DECEMBRIE

SEMNIFICATIA ZILEI DE NASTERE. LUNA DECEMBRIE. SECRETUL NUMERELOR.

Semnificatia Zilei de Nastere 1 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 1 Decembrie.

Personalitate – In general, toate proiectele pe care le demarati sunt detsinate unor mari succese, cu conditia totusi ca, pentru a le realiza, sa aveti intotdeauna grija sa-i respectati pe cei intalniti in drum. Nu e nicio nevoie sa fiti infumurat; aveti cu certitudine potentialul si cunostintele pentru a realiza orice, oriunde. Laudarosenia si aroganta de care va faceti uneori vinovat nu pot sa va aduca decat esecuri si neplaceri. Dotat cu un instinct aproape infailibil, stiti sa recunoasteti afacerile bune si sa profitati de ele atunci cand vi se ivesc in cale. Va interesati de toate, va place sa va ocupati de toate; priceperea, inteligenta, increderea in fortele proprii si simtul initiativei cu care sunteti dotat tin cu usurinta locul experientei, ce va lipseste uneori.

Dragoste – Simplu, onest si increzator in viata, lasati lucrurile sa vina de la sine.

Bani/munca – Inspirat de succesul celorlalti, sunteti deschis fata de asocieri, care promit castiguri substantiale.



Semnificatia Zilei de Nastere 2 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 2 Decembrie.

Personalitate – Pentru dvs., victoriile cele mai importante nu sunt cele repurtate de om asupra celorlati, ci cele pe care acesta le castiga in luptele cu sine insusi, lupte ce se desfasoara in suflet si in constiinta, si sunt destinate sa-l faca sa creasca si sa evolueze. Introvertit, nu prea va place sa vorbiti despr epropria persoana sau despre demonii dvs. interiori. Cu toate acestea, sunteti foarte deschis, receptiv si atent la efuziunile sentimentale ale altora. Va place sa comunicati, dar va alegeti interlocutorii cu mare girja. Iubitor de petreceri, in ciuda aspectului inchis si inviolabil al firii dvs., dati ascultare simturilor siu va place sa le satisfaceti. O masa frumos asezata, o mancare buna si un vin bun si iata-va fericit. Nevoiel dvs. sunt simple si modeste, dar aveti nevoie de un interior intim, curat si confortabil.

Dragoste – Deoarece destestati disputele, faceti toate eforturile pentru a pastra un climat de seninatate si de pace.

Bani/munca – Devotat, faceti eforturi mari pentru a realiza un nivel de viata inalt si o rezerva materiala.


Semnificatia Zilei de Nastere 3 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 3 Decembrie.

Personalitate – Atunci cand aspectul dvs. conformist si traditionalist este prevalent, va place sa jucati jocuri de societate, sa dezlegati cuvinte incrucisate, sa cititi, sa invatati, sa va informati si sa va cultivati. Totusi, alteori, cand natura rebela si nedisicplinata ce va este proprie se impune, preferati sa iesiti, sa intalniti lume, prieteni sau necunoscuti, pentru a-i face partasi la ideile si conceptiile dvs. Intelectual, inteligent si instruit, aveti foarte putin timp si energie de consacrat instinctelor sexuale. De altfel, aceasta nu va tulbura deloc, pentru ca sunteti nemaipomenit de ocupat sa observati si sa studiati tot ce se intampla pe planeta. Polivalent, sunteti candiatul ideal pentru toate functiile ce necesita un simt marcat al pedagogiei. Pe de alta parte, sunteti foarte sensibil la complimente.

Dragoste – Idealist, dar nu orbit, nu lasati emotiile sa intunece realitatea sentimentelor reciproce.

Bani/munca – Capabil sa respectati termenele scadente si procedurile, va place sa fiti incadrat la un nivel corespunzator si sa va bucurati de sprijin.


Semnificatia Zilei de Nastere 4 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 4 Decembrie.

Personalitate – Sunteti un sef innascut, hotarat, drept, curajos si puternic. Pentru ca sunteti corect, desi exigent si uneori chiar inflexibil, sunteti respectat si stimat. De altfel, nu cereti niciodata celorlalti ceea ce nu ati fi in masura sa faceti dvs. insiva. Disciplinat, aveti oroare de haos si de confuzie. Incapatanat si tenace, nu acceptati sa vi se opuna rezistenta. Cu toate ca va este greu, sunteti totusi in stare sa va recunoasteti greselile. in toate domeniile vietii, aveti nevoie sa construiti pe baze solide, sa cititi, sa invatati si sa intelegeti, pentru a dobandi o perfecta stapanire de sine. Nu construiti decat pe elemente reale, cunoscute, solide, niciodata pe himere. Realist si practic, metodic si ordonat, aveti simtul responsabilitatilor.

Dragoste – Voluntar si incapatant, fara dorinta de a detine controlul absolut, aveti o mare sensibilitate.

Bani/munca – Aveti unele lucruri de dovedit altora, dar si dvs. insiva.


Semnificatia Zilei de Nastere 5 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 5 Decembrie.

Personalitate – Inzestrat cu o personalitate stricta si riguroasa, credeti ca intr-un grup, o familie sau o echipa de lucru fiecare trebuie sa isi asume partea de responsabilitati, pentru binele intregii comunitati. Dvs. insiva va indepliniti intotdeauna sarcinile cu un deosebit simt al datoriei. Binevoitor, sunteti extraordinar de atent la nevoile si la problemele celor din jur si sunteti intotdeauna gata sa le veniti in ajutor si sa-i sustineti. Detestati frivolitatea, persoanele superficiale si pe cele a caror inconsecventa face dificile raporturile cu ele. Nu va place prea mult schimbarea si sunteti fericit atunci cand fiecare isi cunoaste locul si rolul. Pentru dvs., siguranta atat pe planul afectiv, cat si pe cel profesional sau material este chezasia seninatatii.

Dragoste – Prioritatile si nevoile dvs. sunt expuse cu claritate si nu sunt negociabile.

Bani/munca – Realist in anticiparile dvs. bugetare, sunteti un functionar si un coleg model.


Semnificatia Zilei de Nastere 6 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 6 Decembrie.

Personalitate – In ciuda unui excelent spirit de analiza si a unui simt critic dezvoltat, incercati sa nu luati viata prea in serios. In realitate, o priviti putin ca si cum ati fi la teatru, ca pe o serie de scene in care aveti un rol. Fericit de ceea ce va ofera viata, detestati conflictele si sunteti gata la multe compromisuri pentru a le evita. Aveti o anumita inclinatie spre flirt, va place sa seduceti si sa va simtiti tanar si curtat. Va entuziasmati usor, apreciati micile atentii, acordati o mare valoarea frumusetii, nu va temeti sa va exprimati emotiile, nu ezitati sa cereti ajutor atunci cand aveti nevoie; in plus, sunteti intotdeauna gata sa-i ajutati pe ceilalti si aveti o minte deosebit de activa, torturata permanent de mii de intrebari.

Dragoste – Va lasati leganat de sperante, fiind totusi realist; inflacarat dar serios, sunteti in cautarea constantei.

Bani/munca – Diplomat si optimist, va conduceti activitatea si finantele cu mare abilitate.


Semnificatia Zilei de Nastere 7 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 7 Decembrie.

Personalitate – Ferm si puternic, nu faceti niciodata mofturi cand trebuie sa acceptati noi responsabilitati, oricat de multe si de grele ar fi acestea. O faceti cu placere, constient de capacitatea dvs. de a le asuma. Stiti sa dati dovada de tact si diplomatie, cand situatia o cere; in general actionati cu prudenta si cu clarviziune. Inainte de a va angaja intr-un proiect, va acordati timp pentru a-l studia si a dobandi cunostintele necesare indeplinirii lui, cu pricepere si siguranta. Independent, nu va place sa dati cuiva socoteala sau sa va justificati, indiferent in legatura cu ce. Datorita capacitatii dvs. de a va controla si de a va stavili reactiile emotive, vi se intampla rarerori sa fiti stapanit vreme indelungata de neliniste sau de incertitudini.

Dragoste – Instaurati valori conventionale si reguli ferme in relatia dvs. sentimentala.

Bani/munca – Intotdeauna doriti sa castigati mai multi bani, sa posedati mai mult, sa detineti lucruri mai bune.


Semnificatia Zilei de Nastere 8 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 8 Decembrie.

Personalitate – Dotat cu un caracter intransigent, intr-adevar, nu sunteti un as al compromisurilor. Organizare, ordine, metoda si disciplina sunt sloganurile dvs. Umanitar in orice imprejurare, va interesati sincer de viata si de problemele membrilor anturajului dvs. si faceti tot posibilul pentru ca viata sa le fie comoda si placuta. Reflectati mult timp inainte de a va angaja intr-un proiect sau de a adera la o cauza; cu toate acestea, daca o faceti, e pe viata si pe moarte, la bine si la rau. Marea dvs. elocinta vine in sprijinul logicii, ori de cate ori incercati sa explicati ceva. Ambitios si competitiv cu moderatie, sunteti intotdeauna ponderat in actiune, in obiective si in mijloace.

Dragoste – Deoarece nu va acordati niciodata afectiunea la intamplare, va simtiti foarte atasat de partener.

Bani/munca – Perseverent in realizarea scopurilor propuse, va administrati cu abilitate finantele.


Semnificatia Zilei de Nastere 9 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 9 Decembrie.

Personalitate – Pentru dvs., timpul nu exista decat in masura in care oamenii acorda importanta trecerii lui, rapida pentru unii, prea lenta pentru altii si totusi imuabila. Nu va temeti deloc sa va angajati in proiecte pe termen lung, cele a caror finalizare necesita ani, pentru ca nu traiti constant in stare de urgenta, dupa modelul celor de o seama cu dvs. Atent, rabdator, si prudent aveti incredere in viata si in viitor. Posedati o uimitoare stapanire de sine; cand va angajati, o faceti neconditionat. Persoanele care va frecventeaza va iubesc si va admira profunzimea sufleteasca, sfaturile avizate pe care le dati si profunda maturitate. Contemplativ, tacut si nobil, va realizati in conditii de extrema sobrietate si de economie de mijloace.

Dragoste – Radios, amabil si pasnic, suinteti fermecator si foarte atragator pentru sexul opus.

Bani/munca – Logic si metodic, aveti nevoie de un post bine situat si de reguli bine stabilite.


Semnificatia Zilei de Nastere 10 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 10 Decembrie.

Personalitate – Nu prea va place sa fiti singur; cand vi se intampla, nu trebuie sa dureze mult pentru ca numai prin ceilalti si datorita lor va reincarcati bateriile, gasiti stimulentele si energia necesare pentru a progresa si a va simti implinit. Inzestrat cu o personalitate simpla si adaptabila, nu apreciati oamenii sau situatiile complicate. Traiti de pe o zi pe alta, profitati de ocaziile bune cand vi se prezinta, adorati sa gustati cele mai intense placeri, sa jucati, sa va bucurati de viata si sa roscati. Nostim si amuzant, cultivati umorul si buna dispozitie; nu ii judecati pe ceilalti si nu doriti sa fiti judecat. Va delectati cu provocarile si cu descarcarile de adrenalina pe care acestea le genereaza.

Dragoste – Va angajati in relatiile sentimentale cu mare prudenta; nu va place esecul.

Bani/munca – Unic stapan al investitiilor si al portofelului dvs., nu va place sa vorbiti despre banii pe care ii aveti.


Semnificatia Zilei de Nastere 11 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 11 Decembrie.

Personalitate – Va anima o extraoridinara energie fizica si psihica. Aproape nimic nu poate rezista vigorii si vointei dvs. Trebuie sa intelegeti totusi ca omul nu este intotdeauna stapanul absolut al destinului sau; uneori el trebuie sa se supuna de bunavoie altora si intamplarilor neprevazute ale vietii. Desigur, sunteti puternic si energic, dar nu sunteti invulnerabil. Aveti dreptul sa depuneti din cand in cand armele pentru a va reface fortele si a va cultiva rabdarea, din care nu aveti rezerve prea bogate. Nevoia de spatiu va determina sa cautati aventura, iar nevoia de securitate va conduce spre sedentarism. Fiinta duala, plina de paradoxuri, aveti o mare incredere in fortele, in competentele si in talentele proprii.

Dragoste – Om de cuvant, va tineti promisiunile si asteptati acelasi lucru de la partenerul dvs.

Bani/munca – Preferati sa lucrati ca solist, dispunand de un control total; nu acceptati risipa de timp sau de bani.


Semnificatia Zilei de Nastere 12 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 12 Decembrie.

Personalitate – Barbat sau femeie, posedati calitati exceptionale, asociate in general cu feminitatea, in ceea ce are ea mai frumos. Sufletului dvs. generos i se datoreaza indulegnta. Oferiti membrilor anturajului dvs. o supunere liber consimtita si acceptati sa fiti de cele mai multe ori in serviciul celorlalti. Amabil si docil, acceptati sa va amanati propriile proiecte pentru a fi mai disponibil si a-i ajuta pe cei apropiati sa le realizeze pe ale lor. In ochii celor din jur sunteti un fel de inger ce vegheaza asupra lor. Sunteti un mare visator si materialismul va este complet strain; nu traiti decat pentru si prin ceilalti, asteptand doar cateva semne de recunostinta, un zambet sau o prieteneasca bataie pe umar.

Dragoste – Sunteti foarte emotiv; partenerul si nevoile sale reprezinta prioritatile dvs. in viata.

Bani/munca – Activ si cu o minte agera, atmosfera de lucru pe care o preferati presupune ordine, organizare si planificare.


Semnificatia Zilei de Nastere 13 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 13 Decembrie.

Personalitate – Tenacitatea si obstinatia dvs. sunt legendare. cand ati luat o decizie, ati dat un verdict sau ati intors o pagina in viata dvs., nu reveniti niciodata asupra hotararii. Criticile nu va influenteaza in niciun fel, pentru ca va considerati unicul judecator al faptelor dvs. Pragmatic, vointa si perseverenta dvs. nu se pot dezvolta si exprima decat pe baza elementelor concrete si reale. Putin diplomat, nu va exprimati niciodata cu manusi parerile sau nemultumirea. Foarte stapan pe sine, va pastrati sangele rece in toate imprejurarile. Susceptibil si chinuit de indoieli, e nevoie de argumente forte pentru a va convinge sa va raliati vreunei cauze. Foarte individualist, faceti parte dintre cei care nu reusesc sa-si delege responsabilitatile.

Dragoste – Nu aveti chef sa va schimbati obisnuintele, nici sa va irositi timpul in numele dragostei.

Bani/munca – Pretindeti sa lucrati dupa orarul si dupa metodele proprii, in conditiile stabilite de dvs.


Semnificatia Zilei de Nastere 14 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 14 Decembrie.

Personalitate – Cea mai mare dintre valorile in care credeti si, in acelasi timp, cea mai frumoasa calitate pe care o aveti este, fara indoiala, respectul: respectul de sine mai intai si apoi cel fata de altii. Deoarece aveti o personalitate caracterizata prin indiferenta si amabilitate, oamenii va cauta compania: cu dvs. totul este simplu si viata pare mai usoara. Adept al placerii sub toate formele, nu lasati niciodata grijile sa va fure somnul. Tot ce sta in calea fericirii dvs. este maturat in hohote de ras. Cu toate acestea, va asumati cu multa seriozitate si maturitate toate responsabilitatile si obligatiile ce va revin. Specifica modului dvs. de viata este tocmai aceasta tactica de relativizare a problemelor, ce va permite sa profitati de toate bunatatile vietii si sa gustati din ele cu lacomie.

Dragoste – Pasnic si putin exigent, va lasati partenerul sa traisca asa cum doreste, fara constrangeri.

Bani/munca – Considerati ca buna situatie financiara reprezinta o reusita, nu o forma de putere.


Semnificatia Zilei de Nastere 15 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 15 Decembrie.

Personalitate – Putin cam prea des actionati in mod nechibzuit, fara sa masurati consecintele actelor dvs. Versatilitatea si diversitatea capriciilor de care dati dovada lasa adeseori inimi zdrobite in urma dvs. Ati fi in castig daca v-ati infrana din cand in cand impulsivitatea. Impetuos si nerabdator, va cheltuiti energia fara socoteala si adesea o irositi chiar, ceea ce risca, pe termen lung, sa aiba efecte nefaste asupra sistemului dvs. nervos. Sclav al propriilor emotii, nu aveti aproape niciun control asupra instinctelor. Atras de tot ce este straniu si de fenomenele paranormale, sunteti uneori jucaria fortelor oculte; aceasta va excita si, in acelasi timp, va inspira o oareacare teama. Conceptia dvs. foarte personala despre fidelitate nu este acceptata unanim de prieteni si de parteneri, in relatiile sentimentale.

Dragoste – Stiti intotdeauna cand este timpul sa evaluati situatia sau sa vedeti ce se ofera in alta parte.

Bani/munca – Cheia reusitei dvs. sta in lectiile invatate cu ocazia experientelor din trecut.


Semnificatia Zilei de Nastere 16 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 16 Decembrie.

Personalitate – Stapanit de sentimente contradictorii, cautati senzatiile tari dar, in acelasi timp, v-ati dori ca tumultul dvs. interior sa se linisteasca. Nu va temeti nici de incercari, nici de provocari si nu va este niciodata frica sa va aventurati singur, oricare ar fi pericolul sau amenintarile. In stradania de a va realiza obiectivele, aveti o atitudine pozitiva si constructiva, dar lasati intotdeauna impresia ca ati avea ceva de dovedit cuiva. Eforturile dvs. sunt in general constante si dati dovada de multa perseverenta. Excesiv, resimtiti permanent nevoia de a va depasi, de a fi performant, de a participa la competitie. Va este foarte greu sa va pastrati calmul cand va confruntati cu esecuri. Cultivati umilinta si, macar cateodata, fiti jucator corect, acceptand sa pierdeti fara regrete.Stiti intotdeauna cand este timpul sa evaluati situatia sau sa vedeti ce se ofera in alta parte.

Dragoste - Implicarea dvs. in relatia de cuplu depinde de motivatia si de entuziasmul pe care celalalt vi le trezeste.

Bani/munca – Va este foarte greu sa economisti; incercati sa nu va risipiti banii pe lucruri inutile.


Semnificatia Zilei de Nastere 17 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 17 Decembrie.

Personalitate – Aveti cu adevarat toate calitatile de care este nevoie in prietenie. Afectuos si tandru, nu va temeti sa va exprimati sentimentele, nici sa dati curs emotiilor. Sensibil la nevoile si la asteptarile celorlalti, percepeti imediat ceea ce este mai bun in fiecare persoana. Cautati echilibrul si armonia in toate domeniile vietii. Romantic, sunteti atras de arte si intotdeauna va impresioneaza mai mult receptivitatea si emotivitatea oamenilor decat frumusetea lor exterioara. Generos, iertati cu usurinta, in masura in care raul ce vi s-a facut nu a fost intentionat. Increderea pe care o aveti in oameni va face vulnerabil la rautate, dar nu va sta in fire sa va indoiti de intentiile altei persoane in ceea ce va priveste. Aveti o tendinta neta spre visare.

Dragoste – Stiti cum sa va determinati partenerul sa va satisfaca nevoiel de afectiune si de atentie.

Bani/munca – Fara sa asteptati onoruri, sperati intotdeauna sa vi se recunoasca calitatea muncii depuse.


Semnificatia Zilei de Nastere 18 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 18 Decembrie.

Personalitate – Cu mult respect fata de obiceiurile si traditiile ancestrale, va inspirati din acestea, din intelepciunea lor, pentru a reusi sa va asumati responsabilitatile ce va revin. Considerati esential sa stiti de unde veniti si incotro mergeti. Inzestrat cu o remarcabila creativitate, va place sa fiti inconjurat de oameni care sunt, si ei, creativi si imaginativi. In ciuda legaturii sranse pe care o aveti cu trecutul, puteti fi considerat vizionar, in baza ideilor dvs. oarecum extravagante referitoare la viitor. Aveti un admirabil spirit de familie; aceasta nu va impiedica insa sa aveti nevoie si de contacte in afara nucleului familial. Sunteti ambitios, dar nu distrugeti vreodata pe cineva pentru a va atinge scopurile. Pentru dvs., cel mai bun tonic care ezista este, in mod incontestabil, caldura si confortul caminului.

Dragoste – Dotat cu o mare deschidere spirituala si cu un perfect simt al umorului, sunteti o persoana adaptabila.

Bani/munca – Lucrati mai bine de unul singur si aveti nevoie sa intelegeti bine o activitate inainte de a o initia.


Semnificatia Zilei de Nastere 19 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 19 Decembrie.

Personalitate – Sunteti puternic si vulnerabil in acelasi timp, iar dragostea dvs. de viata va face foarte comunicativ. Detineti o buna doza de energie, fiind capabil sa faceti eforturi mari si sa suportati tensiuni puternice; aveti totusi regulat nevoie sa va distantati de toate si sa va odihniti. Stiti sa dati sfaturi judicioase, la care cei din jur se conformeaza cu respect si cu recunostinta. La lucru si in societate va place competitia, dar nu simtiti nevoia sa catsigati cu orice pret. Aveti o atitudine flexibila fata de schimari, datorita marii dvs. adaptabilitati. Va plac aventurile si intamplarile neprevazute si va lasati condus intotdeauna de elanurile inimii. Aveti talent de deschizator de drumuri, dar va lipsesc insusirile necesare pentru terminarea lucrarilor. Faceti parte dintre cei care stiu sa profite de viata si de momentele bune pe care aceasta le poate oferi.

Dragoste – Negociator, nu foarte curajos, faceti cercetari inainte de a va angaja pe termen lung.

Bani/munca – Din punctul dvs. de vedere, doi judeca mai bine decat unul, atat pentru conceptie, cat si pentru realizare.


Semnificatia Zilei de Nastere 20 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 20 Decembrie.

Personalitate – Introvertit si impenetrabil, detestati sa vorbiti despre propria persoana si stiti sa evitati politicos, dar ferm, orice tentativa de ingerinta in viata dvs. privata. rezervat, timid si doritor sa va protejati, nu aveti o atitudine deschisa decat foarte rar si numai in prezenta oamenilor pe care ii cunoasteti bine, de care va simtiti apropiat si in care aveti incredere. Totusi, de indata ce zidul dvs. de rezistenta incepe sa cedeze, nu ca ati deveni mai volubil in exprimarea emotiilor, dar va aratati cel putin mai deschis, mai primitor, mai calduros si mai ospitalier fata de oamenii care par sa doreasca sa va cunoasca. Pentru a va simti implinit, aveti nevoie de pueterea de a va distanta de toate si de a gasi timp pentru meditatie, pentru reflectie si pentru cultivarea vietii dvs. interioare.

Dragoste – Sunteti fericit intr-o relatie matura, loiala, profunda si amuzanta.

Bani/munca – Calitatile dvs. de muncitor serios sunt apreciate; va lipseste insa total talentul pentru afaceri.


Semnificatia Zilei de Nastere 21 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 21 Decembrie.

Personalitate – Va plac munca si activitatile ce va permit sa va bucurati de o viata sociala si mondena bogata, activa si rafinata. Intotdeauna inconjurat de oameni, pareti a fi pretutindeni la locul dvs. Distins si pedant, apreciati lucrurile frumoase si corecte sub aspect estetic. Charismatic, intotdeauna politicos si diplomat, va exprimati cu usurinta, aveti talent pentru relatiile interpersonale si exercitati o anumita autoritate asupra celor din jur. Amabil, onest si rabdator, stiti ca toate vin la momentul potrivit pentru cei care stiu sa astepte. Va face multa placere sa-i observati pe oameni si tot ce se intampla in jurul dvs. Aceste observatii servesc drept puncte de plecare pentru numeroasele dvs. momente de meditatie si de contemplare; pe baza lor, va trageti concluziile asupra vietii, asupra lumii si a naturii umane.

Dragoste – Din cauza starii dvs. perpetue de insecuritate, partenerul trebuie sa gaseasca permanent mijloacele de a va asigura de aectiunea si de fidelitatea sa.

Bani/munca – Perfectionist, respectuos, detestati confruntarile si frictiunile.


Semnificatia Zilei de Nastere 22 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 22 Decembrie.

Personalitate – Aveti o multime de idei bune, dar in mintea dvs. domneste de multe ori haosul, pentru ca acestea se invalmasesc si se suprapun, fara ragaz. Unele dintre proeictele pe care le favorizati sunt foarte viabile, in timp ce altele sunt pura utopie. Traiti-le regulat; cat priveste proiectele solide, incetati sa credeti ca puteti face totul singur. Nu ezitati sa cereti sfatul unor persoane mai experimentate decat dvs., fara sa va temeti de fiecare data ca in felul acesta imaginea dvs. ar suferi. In ciuda unei oarecare temeri de necunoscut, din incapatanare, va repeziti intotdeauna orbeste inainte, de cele mai multe ori fara sa va ganditi la consecinte. Cu toate acestea, vi le asumati cu un puternic simt al responsabilitatii, insa fara a accepta sa va recunoasteti greselile.

Dragoste – Sunteti emotiv si destul de jenat; iubirea va intimideaza si ajunge chiar sa va sperie uneori.

Bani/munca – Aveti rezultate performante si doriti sa reusiti numai pentru dvs., pentru a putea a fi mandru si mai increzator in sine.


Semnificatia Zilei de Nastere 23 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 23 Decembrie.

Personalitate – Cam pesimist din fire, vedeti de multe ori viata ca pe un imens bazar in care fiinte omenesti evolueaza intr-un haos continuu. Organizat si metodic, aveti oroare de confuzie. Viata dvs. se desfasoara intr-un cadru bine stabilit, cu limite clare si precise. Inzestrat cu un puternic simt al datoriei, sunteti un judecator neingaduitor atunci cand valorile stabilite sunt incalcate sau moralitatea este patata. Totusi, in ciuda acestei duritati in unele aspecte ale vietii, sunteti o persoana absolut onesta, obiectiva responsabila si de incredere. Cu toate ca afirmatiile dvs. sunt cam taioase si seci, oferiti de multe ori sfaturi intelepte si avizate si acceptati intotdeauna cu placere sa faceti pe psihologul, pentru a-i ajuta pe ceilalti.

Dragoste – Criticile va fac sa bateti in retragere si rareori se intampla sa acordati o a doua sansa.

Bani/munca – Cu toate ca nu sunteti exigent, va place sa lucrati intr-un cadru supervizat si bine condus.


Semnificatia Zilei de Nastere 24 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 24 Decembrie.

Personalitate – Dotat cu tinerete sufleteasca si spirituala, aveti totusi o oarecare dificultate in exprimarea entuziasmului fata de lucrurile ce va fac placere cu adevarat. Curajos, perseverent si voluntar, dispuneti de o forta calma, linistitoare si de un simt al datoriei ce va face onoare. Spiritul de analiza si de reflectie ce va este caracteristic va permite sa va pastrati sangele rece in toate imprejurarile. Cu toate ca nu sunteti prea vorbaret, nu va displace sa participati la schimburi de pareri si la discutii pe marginea unor subiecte serioase; refuzati in schimb sa va implicati in palavrageli. In cursul vietii, faceti bilanturi, constatati lacunele si realizarile; nu va temeti niciodata sa va indoiti de propriile actiuni si sa va fixati noi obiective.

Dragoste – Deoarece va place sa traiti clipa prezenta, partenerul dvs. trebuie sa fie flexibil si spontan.

Bani/munca – E mai bine sa lucrati in scopul obtinerii stabilitatii si a unor eventuale profituri decat pentru realizarea unor vise pe termen scurt.


Semnificatia Zilei de Nastere 25 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 25 Decembrie.

Personalitate – Atunci cand conduceti o persoana sau o echipa, sunteti drept si echitabil, si, in acelasi timp, sever si exigent. Cinstiti, acordati intotdeauna meritul unei actiuni bine facute celui caruia acesta ii revine. Indaratul freneziei dvs. de a reusi si a unei anumite inclinatii catre excese se ascunde o fiinta care stie sa-si asume responsabilitati si un mare creator. Daca uneori va simtiti depasit de emotiile negative, aceasta stare nu dureaza niciodata mult. Toate aceste emotii sunt alungate in actiune, cu mobilizarea intregii forte vitale de care dispuneti. Dorinta dvs. de a triumfa nu este egalata decat de nevoia de libertate. Va place sa organizati si sa conduceti bine, si toate trebuie sa se petreaca asa cum doriti. Nu aveti incredere in sfaturile altora: aveti incredere numai in dvs. insiva si in judecata proprie.

Dragoste – Pentru ca aveti o usoara dificultate in a va exprima emotiile, preferati o relatie bazata pe considerente rationale.

Bani/munca – Rational, va place sa evoluati pe baza unor reguli bine stabilite si in limite bine definite.


Semnificatia Zilei de Nastere 26 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 26 Decembrie.

Personalitate – Dotat cu o personalitate sobra, va place ca lucrurile sa fie clare si intelese de toata lumea. Va cantariti cuvintele, pentru ca va displace sa va repetati. Toate rationamentele pe care le faceti sunt sustinute cu argumente de o logica imbatabila. Nu va place sa vorbiti despre dvs. si nici macar sa fiti animatorul unei discutii sau dezbateri. Va dezvaluiti foarte putin convingerile si sentimentele, convins ca gesturile si actiunile pe care le faceti vor fi elocvente in acest sens. Persoanele care apeleaza la dvs. sunt bine primite intotdeauna, pentru ca sunteti devotat, disponibil si sensibil. Constient ca aveti defecte, ca toata lumea, sunteti gata sa va acceptati faptele reprobabile si greselile, cu conditia ca acestea sa nu va fie reprosate in public, ceea ce nu iertati niciodata.

Dragoste – Partenerul dvs. trebuie sa pastreze discretia asupra sentimentelor sale, sa stie sa va asculte si sa nu se erijeze in judecator.

Bani/munca – Va place ca munca dvs. eficienta sa fie subliniata si sa se considere ca o parte a tortului vi se cuvine.


Semnificatia Zilei de Nastere 27 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 27 Decembrie.

Personalitate – Intelepciunea, timiditatea si prudenta dvs. sunt de multe ori confundate cu raceala, condescendenta si ingamfarea. Nu este totusi adevarat. Discretia si retinerea de care dati dovada sunt destinate sa va protejeze intimitatea, in prezenta necunoscutilor. Meticulos si perfectionist, sunteti putin tolerant fata de incompetenta si de lucrul facut de mantuiala. Introvertit, va puneti neincetat intrebari, incercand sa intelegeti sensul vietii. De o combativitate moderata, va cam lipseste increderea in propriile forte si ar fi interesul dvs. sa incercati sa va sporiti stima de sine. Solitar, rezervat ca un ermit, va refaceti resursele de energie in tacere, in izolare si in meditatie. Sunteti modest si umil: saracia lucie nu va sperie.

Dragoste – Sunteti fericit cu un partener simplu, spontan, care apreciaza clipa prezenta.

Bani/munca – Va place sa lucrati singur, dar stiti sa cereti ajutor si sfaturi, la nevoie.


Semnificatia Zilei de Nastere 28 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 28 Decembrie.

Personalitate – Reusiti in general sa va atingeti scopurile, asociind cu abilitate seductia si intimidarea. Ar fi in avanatajul dvs. sa va atenuati putin simtul critic, ceea ce v-ar scuti de unele neplaceri, pentru ca nu intotdeauna il folositi cu discernamant. Aveti o mare incredere in fortele proprii; nu lasati asadar niciodata deceptiile, in general trecatoare, sa va raneasca. Aveti nevoie sa vi se incredinteze responsabilitati, pentru ca, intr-un fel sau altul, in felul acesta deveniti util si chiar indispensabil unor persoane sau unei cauze. Foarte lucid, expresiv si ambitios, va urmariti fara ragaz scopurile si idealurile. Aveti o viziune flucituanta asupra vietii si a viitorului: cand sunteti fantezist si de un optimism siderant, cand serios si grav, de un pesimism dezolant.

Dragoste – Sunteti generos fata de un partener care stie sa va ofere placere si fericire.

Bani/munca – Meticulos si prevazut, teseti cu rabdare scara ce va va conduce pe culme.


Semnificatia Zilei de Nastere 29 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 29 Decembrie.

Personalitate – Intrepid, dati in general dovada de o mare incredere. Cu toate acestea, cand nu reusiti sa realizati un proiect sau esuati in una din actiunile intreprinse, aveti o tendinta spre autodistrugere. Trebuie sa invatati sa luptati mai eficient importiva acestor sentimente de frustrare, care va stapanesc prea des. Avid de dragoste si atentie, trebuie sa va stapaniti exigentele si sa va diminuati asteptarile pe care le aveti fata de ceilalti. Charismatic, va place sa simtiti ca aveti o anumita putere asupra oamenilor, pentru ca aveti nevoie sa invingeti rezistentele. Detineti un rezervor de energie absolut gigantic si uneori va este greu sa canalizati aceasta forta vitala ce va invadeaza, ajungand sa va stapaneasca.

Dragoste – Deschis si mai mult realist decat optimist, aveti curajul sa infruntati momentele tensionate.

Bani/munca – Pentru dvs., sentimentul realizarii personale este mai important decat spiritul de competitie.


Semnificatia Zilei de Nastere 30 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 30 Decembrie.

Personalitate – Elegant, pedant, dar usor vanitos, va place sa fiti punctul de atractie al adunarilor. Idealist, sunteti atras de profesiunile intelectuale sau de pedagogie. Dotat cu o inteleigenta analitica, aveti o slabiciune pentru cercetare si pentru studii in general. Perspicace, nimic nu scapa privirii dvs. patrunzatoare. Captivant, sunteti o persoana pentru care a-si da cuvantul are o mare semnificatie. Rabdator, va place sa acordati actiunilor intreprinse timpul necesar si, de altfel, privilegiati proiectele de lunga durata. Pe planul relatiilor interpersonale, daca aveti drept de optiune, preferati de cele mai multe ori o seara intre prieteni, in jurul unei mese, unde sa discutati si sa filozofati, iar nu o seara intr-un bar unde totul suna atat de discordant si este atat de inutil si lipsit de sens.

Dragoste – Inteligent si expresiv, nu va temeti sa va exprimati sentimentele si fantasmele.

Bani/munca – Lucrati numai in scopul de a va asigura o situatie financiara buna.


Semnificatia Zilei de Nastere 31 Decembrie. Ziua de nastere, Nascut pe data de 31 Decembrie.

Personalitate – Aveti nevoie sa vedeti si sa atingeti pentru a crede si a intelege. Va place sa acordati timpul necesar asimilarii perfecte a lucrurilor si situatiilor, inainte de a reactiona la ele. Incapatanat si perseverent, nu ardeti niciodata etapele pentru a va atinge scopurile. Nu foarte expansiv, va exprimati cu putine cuvinte, dar clar. Putin inclinat spre visare, nu contati decat pe dvs. insiva pentru a va realiza ambitiile. Realist, numarati printre prieteni numai oameni adevarati, fara masca si artificii. Daruit cu o vointa de fier, posedati foarte inalte calitati morale precum respectul, simtul responsabilitatii, curajul si bunavionta. De fiecare data cand aveti posibilitatea, evitati zgomotul si agitatia, pentru a va refugia in tacere.

Dragoste – Desi sunteti iubitor din fire, marile demonstratii afective va stingheresc.

Bani/munca – Va simtiti bine intr-un mediu riguros organizat, dar care va acorda suficienta libertate de actiune.

SEMNIFICATIA ZILEI DE NASTERE PENTRU TOTI CEI NASCUTI IN LUNA DECEMBRIE